Dunarea. Pentru tara noastra, Dunarea constituie una dintre componentele esentiale ale naturii locurilor. Ea colecteaza aproape intreaga retea de ape curgatoare (in afara catorva mici rauri dobrogene). Afluentii ei principali formeaza un fel de aureola in jurul cununei Carpatilor, iar afluentii de ordinul al doilea au directii radiale, ferastruind prin vai transversale muntii, fapt deosebit de favorabil cailor de comunicatie interioare. Dunarea este cel mai important fluviu international din Europa, pe care o strabate de la vest la est, din apropierea Rinului pana la Marea Neagra. la intrarea in tara noastra are un debit mediu de 5960 [] datorita in buna parte aportului afluentilor mari pe care ii aduna in zona de convergenta hidrografica din apropiere de Belgrad (Drava, Tisa, Sava, Morava) care-i dubleaza debitul. Pe teritoriul tarii noastre, Dunarea parcurge 1 075 km si aduna o mare cantitate de ape, astfel ca la Patlageanca , inainte ca fluviul sa se desparta in bratele ce alcatuiesc, delta si sa-si rasfire apele pe numeroase garle, debitul mediu ajunge la 6 470 m3/s, egal cu cel al Volgai. Pe teritoriul romanesc, Dunarea cuprinde patru sectoare cu caractere diferite. Defileul dintre Bazias si Orsova, odinioara cu mari dificultati in calea navigatiei (stanci in albie, curenti in vartej) a fost pus in valoare prin crearea marelui baraj de la Portile de Fier, unul dintre cele mai mari sisteme hidroenergetice si de navigatie (cu duble ecluze) din Europa. Sectorul Portile de Fier Calarasi, unde fluviul curge intr-o singura albie (doar cateva mari ostroave), Dispune de adancimi ce asigura un pescaj minim de 2 m (la ape mici). ,Sectorul Calarasi-Braila se caracterizeaza prin despartirea fluviului in doua brate ce inchid in interior doua incinte, pe vremuri cu mlastini, lacuri si paduri, in prezent indiguite, drenate si cultivate agricol. In aval de Braila este Dunarea maritima, cu adancimi mai mari, ceea ce asigura circulatia navelor maritime (peste 7 m pescaj). Navigatia in sectorul Deltei se face cu deosebire la varsarea in mare formand «bara» de la Sulina. Raurile interioare. Dupa bazinele colectoare si locul de varsare, raurile interioare se impart in urmatoarele grupe: 1. Grupa de vest, avand colector Tisa, cuprinde Viseul si lza, principalele rauri ale Maramuresului, Somesul, cea mai mare apa a Transilvaniei de nord, care se alimenteaza atat din Carpatii Orientali prin Somesul Mare, cat si din Muntii Apuseni prin Somesul Mic unite la Dej; cand ajunge in campie, pe la Satu Mare, are un debit bogat care-i fixeaza locul al IV-lea intre raurile marii. Din Muntii Apuseni spre granita de vest curg Barcaul si cele trei Crisuri: Crisul repede ce trece, prin Oradea, Crisul Negru care dreneaza Depresiunea Beiusului si Crisul Alb ce strabate zona miniera de la Brad si apoi Depresiunea Zarandului. Ca volum de ape purtate sunt cam egale. Cel mai mare rau al Transilvaniei este insa Muresul, care izvoraste din Carpatii Orientali, de unde primeste si doi afluenti principali (Tarnavele), dar se alimenteaza si din Muntii Apuseni prin Aries si Ampoi, iar din Carpatii Meridionali prin Sebes si Strei. Ultimul afluent al Tisei este Bega care trece prin Timisoara. Este canalizat si navigabil. 2. Grupa de sud cuprinde afluentii directi ai Dunarii. Raurile mai mari sunt: Timisul, principalul rau al Banatului, Barzava, Carasul, Nera, Cerna, care se varsa in Dunare in dreptul localitatii Orsova, Jiul, care strabate cele doua principale bazine carbonifere ale tarii (cel de huila de la Petrosani si cel de lignit de la Rovinari-Motru) si zona industriala a Craiovei. EI are doi afluenti mari Motrul si Gilortul. Oltul, cu un traseu complex, ferastruieste mai multe defilee in munti (Tusnad, Racos, Turnu Rosu, Cozia). In lungul sau se afla o salba de lacuri de acumulare si hidrocentrale de circa 1 000 MW forta instalata, iar cursul sau inferior urmeaza sa devina navigabil. Din Muntii Fagarasului, Argesul isi aduna principalii sai afluenti, reuniti in manunchi aproape de Pitesti, in amonte de care se insira un mare sistem de lacuri si hidrocentrale. A doua mare. confluenta este la sud de Bucuresti, unde primeste Neajlovul si Dambovita. Lucrarile ce se executa in aval de Bucuresti vor face navigabil cursul inferior al Dambovitei: Ialomita, cu izvoarele in muntii Bucegi, traverseaza Campia Romana de la vest la est, inclusiv partea mai secetoasa. Baraganul, unde apele ei sunt folosite la irigatii, scazand astfel ca debit spre varsare. Principalul sau afluent este Prahova. 3. Grupa estica cuprinde doua rauri principale: Siretul, cel mai mare ca debit mediu dintre raurile tarii (222 m3/s), si Prutul, care, desi mai lung, are ape mai putine. Siretul aduna toate apele de pe versantul estic a) Carpatilor Orientali (Suceava, Moldova, Bistrita, cel mai mare dintre afluenti, Trotusul, Buzaul). Prutul are afluenti mici si regim de scurgere foarte variabil, de unde necesitatea construirii lacului de acumulare de Ia Stanca, langa Stefanesti, pentru alimentari cu apa si regularizarea cursului. 4. Grupa raurilor dobrogene cuprinde rauri putine si scurte, cu debite scazute in cea mai mare parte a anului. Mai importante sunt Telita, Taita si Casimcea, care se varsa in lacurile din lungul tarmului Marii Negre. In vestul Dobrogei sunt unele rauri mici care se varsa in Dunare. Intrucat apele raurilor au in majoritatea cazurilor provenienta pluviala (in foarte mica masura nivala sau subterana), acestea se caracterizeaza prin mari variatii de debit, consecinta a continentalismului climatic. La mari ploi torentiale, unele rauri au produs inundatii ca cele ale Somesului inregistrate in 1970 si 1975 sau cele ale Siretului din 1991. Indiguirile facute inlatura in mare parte acest pericol, protejand terenurile din vecinatate. Lacurile. Acestea ocupa doar o suprafata de 1,1% din teritoriul tarii, dar au o importanta multipla, nu numai turistica (balneara), ci si piscicola. Cele mai mari lacuri sunt la tarmul marii, fie lagune ca Razim (415 km2), Golovita, Zmeica, Sinoie, iar mai la sud Siutghiol, cu apa dulce, fie limanuri maritime ca Techirghiol,. cu apa sarata si namoluri curative, ori Mangalia. Sunt si limanuri fluviatile de felul lacurilor Mostistea, Oltina s.a., la Dunare, sau Snagov si Caldarusani, la nord de Bucuresti, amenajate pentru agrement si sporturi nautice. Din categoria lacurilor construite de om, traditionale sunt iazurile (ex. lacul Herastrau din nordul Bucurestiului), mai numeroase in Campia Moldovei (mai mare este iazul Dracsani din judetul Botosani) si in Campia Transilvaniei (lacul Geaca). S-au construit numeroase lacuri de acumulare de interes energetic, dar si pentru alimentari cu apa, regularizarea debitelor etc. Mai mari sunt izvorul Muntelui pe Bistrita (33 km2), Vidra pe Lotru, Vidraru, pe Arges, apoi altele pe Olt, pe Sebes, pe Siret etc. (v. harta de la p. 43). Pe muntii inalti (Fagaras, Parang, Retezat, Rodna) sunt numeroase Jacuri glaciare, formate in excavatiile sapate de fostii ghetari cuaternari. In genere, acestea au dimensiuni mici, dar constituie elemente de atractie turistica. Unele au insa adancimi pana la 15-20 m (Podragul Mare si Balea in Fagaras, Galcescu in Parang, Bucura si Zanoaga in Retezat). Ca unicate, mentionam Lacul Sf. Ana, situat intr-un crater vulcanic langa Baile Tusnad, sau Lacul Rosu, format prin surparea in 1837, a unui pinten de munte, care a barat Valea 'Bicazului, mai sus de chei. In Baragan, datorita verilor calde si secetoase, se formeaza lacuri sarate, unele folosite balnear (Lacul Amara, Lacul Sarat). Apele subterane. Acestea se impart in ape freatice, de mica adancime, influentate in mare masura de precipitatii, si ape de adancime, considerate captive, provenind prin infiltrari de foarte lunga durata din apele de suprafata, reimprospatarea lor facandu-se in cicluri seculare sau chiar geologice. Apele freatice sunt, la munte, lipsite de continuitate si uneori mineralizate, fie prin gaze (de exemplu, borvizurile din estul Transilvaniei), fie prin saruri (folosite terapeutic). In calcare exista arii de discontinuitate sau dimpotriva de . mari acumulari, ca in partea centrala a Muntilor Apuseni sau in Banat. La limita Subcarpatilor cu muntii, sunt adesea intens saraturate. Sub depozitele loessoide sau aluvionare din campie apele se localizeaza, de asemenea, la adancimi relativ mari. In zonele bantuite de secete, cum este Baraganul, datorita evaporatiei intense de vara, ele antreneaza, in miscarea lor ascensionala, sarurile din stratele sedimentare, creand saraturi (cu acumulari de valoare balneara in unele locuri). Apele de adancime se intalnesc numai in zonele extracarpatice si au adesea caracter ascensional sau artezian. In vestul tarii, cele din lungul faliilor din fundamentul marginal carpatic sunt termale, avand si unele saruri in continut (de pilda ape bicarbonatate-sulfurate la Baile Felix, 1 Mai, Tinca, Moneasa). La Oradea si imprejurimile ei sunt ape termale de adancime, bogate ca debite, folosite nu numai pentru bai, ci la termoficarea unor cartiere, la incalzirea serelor . sau ca apa industriala: Apele termale continua si mai la sud, pe toata bordura Campiei de Vest, pana la Arad si Timisoara, iar la nord, pana la Satu Mare. Se pune problema folosirii lor in scopuri, energetice. Marea Neagra. Avandu-si originea in vechea rnare sarmatica, mult mai intinsa, Marea Neagra are o suprafata de 462 535 km2 (impreuna cu Marea Azov). Este o mare de tip continental, legandu-se prin stramtori (Bosfor si Dardanele) cu Mediterana, iar de acolo cu intreg Oceanul Planetar. Are putine insule, iar ca peninsule cea mare mare este Crimeea. Originalitatea Marii Negre consta in lipsa curentilor verticali, care ar asigura patrunderea aerului in adanc. Aceasta explica existenta a doua straturi de apa: unul din adanc, ceva mai sarat (22%0), neaerat, ceea ce pricinuieste acumularea de gaze toxice (H2S), fiind lipsit de vietuitoare; altul la suprafata (circa 180 m grosime), alimentat cu ape fluviale, deci mai dulce (doar 17-18%° salinitate), influentat de factorii climatici. Numai in cel superior se dezvolta fauna. In nord-vestul marii, deci in dreptul tarii noastre, platforma continentala, cu adancimi reduse, face ca bogatia faunei sa fie mai mare. . In Marea Neagra s-au identificat doua feluri de curenti: unul de descarcare a apelor sarate din Mediterana prin Bosfor in Marea Neagra si, invers, de compensare prin transferul pe la suprafata al apelor mai putin sarate din Marea Neagra spre Mediterana; altul este un curent de suprafata, cu traseu circular, provocat de vanturi. Acesta din urma nu este continua si nici permanent, cum se credea mai demult, ci numai ocazional. In dreptul tarmului romanesc are un traseu NE-SV. Lui i se datoreste impingerea aluviunilor fluviale si a nisipurilor marine paralel cu tarmul si construirea de cordoane litorale care au inchis laguna Razim (in antichitate golf marin) si limanurile de la gurile vailor dobrogene. In sistemul de cordoane litorale conjugate s-au format in vremuri - mai departate grindurile maritime din Delta. Pe tarmul romanesc al Marii Negre, lung de 244 km, principalul port este - Constanta, cu incinta portuara construita prin diguri in larg. Insemnatate portuara mai au Mangalia in sud si Sulina in nord.